Sos de rosii cu ardei pentru iarna

Sos de rosii cu ardei pentru iarna

Sos de rosii cu ardei pentru iarna preparam toamna, cand avem cele mai gustoase rosii, carnoase si dulci.
Am preparat sos de rosii cu ardei si la reteta de vinete in sos de rosii si ardei, dar in prezenta reteta sosul iese mult mai fin si rafinat si il putem pastra peste iarna in borcane si sa il folosim oricand avem nevoie pentru imbunatatirea gustului diverselor sosuri pentru fripturi, paste sau garnituri, ori chiar pentru a prepara mai rapid vinete in sos de rosii, precum si o supa crema de rosii cu ardei, sau pur si simplu sa il asezam langa o friptura la gratar.
In orice l-am folosi, acest sos de rosii cu ardei pentru iarna este o minune, atat de gustos incat il putem manca si simplu, cu o felie de paine prajita, asa cum am mancat eu, tot bolul de la prezentare, imediat ce am incheiat „sedinta foto” pentru publicarea retetei, nemaipunand la socoteala tot ce am „gustat” din el cand l-am potrivit de sare, desi nu am mai pus nici macar un gram de sare in plus.
O sa-mi dati mare dreptate cand veti gusta, daca il preparati si voi !
Putem prepara foarte usor sos de rosii cu ardei, pe foc, totul dureaza maxim 40 de minute, asa ca a doua zi m-am apucat sa mai prepar din nou sosul si asa m-am asigurat ca o sa-mi ajunga toata iarna.
Marea greseala a fost ca l-am asezat, in camara, langa borcanele cu zacusca si s-ar putea sa aleg mai greu zacusca in defavoarea sosului absolut minunat.

INGREDIENTE :

– 5 kg rosii
– 2,5 kg ardei capia
– 8 catei de usturoi
– 2 linguri cu sare grunjoasa
– 1 lingura cu zahar
– 60 ml ulei
si optional
– ardei iute
– chimen

MOD DE PREPARARE Sos de rosii cu ardei puteti vedea in filmuletul de mai jos.
Vizionare placuta !

Va recomandam si.....




4 comentarii la “Sos de rosii cu ardei pentru iarna

    1. IdealikaIdealika Post author

      Multumesc foarte mult ! Ma bucur ca va plac retetele si ca le folositi ! Sper ca si pe viitor sa gasiti, aici, retete care va inspira. O zi frumoasa !

      Reply

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *